Publicatii

0

Avocat litigii de munca

 

Cauzele apariției conflictelor de muncă și modalități de evitare a acestora

Evitarea litigiilor de muncă a fost mereu un subiect de interes major atât pentru angajatori, cât și pentru responsabilii cu legislația muncii și HR din cadrul companiilor. Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere faptul că orice litigiu de muncă reprezintă un factor destabilizator pentru firmă, într-o mai mica sau mari mare măsură. Un litigiu de muncă poate atrage după sine amenzi și sanctiuni, reprezentând totodată un factor de stres pentru amebele tabere și putând presupune pierderi financiare și non financiare reciproce. Atât imaginea companiei, cât și cea aangajatului pot suferi prejudicii iremediabile.

Nu trebuie trecut cu vederea faptul că, odată cu dezvoltarea mediului on-line, orice act ilegal sau imoral întreprins de către angajator împotriva angajatului devine o pată pe cartea de vizită a companiei. De aici se poate ajunge rapid și la stoparea investițiilor exterioare, lipsa candidaților pentru posturile oferite în cadrul firmei, precum și la renunțarea la posturi ale unora dintre ceilalți angajați, care vor resimți o nesiguranță emoțională privitoare la mediul de lucru și la stabilitatea oferită de postul în cazuă.

Care sunt cele mai comune cauze ce pot declanșa un litigiu de muncă?

Putem vorbi aici în primul rând de neplata salariilor. Indiferent că angajatorul reține abuziv din salariul angajaților, ocazional sau în mod constant, sumele cuvenite acestora sau că, la încetarea contractului de muncă, nu acorda acestora restul de plată cuvenit, aceste aspecte potențial conflictuale pot genera sesizări adresate Inspectoratului Teritorial de Muncă și ulterior chiar litigii ce  vor ajunge în fața instanțelor de judecată.

Neplata bonusurilor conform cauzelor contractuale. Primele, bonusurile, cuantumul salariului la atingerea targeturilor, sporurile promise și neacordate în conformitate cu salariul, toate acestea sunt elemente esențiale ce pot provoca apariția litigiilor de muncă.

Nerespectarea zilelor libere este un alt factor ce  generează conflicte. Munca obligatorie în zile de repaos săptămânal și nerespectarea programului de lucru, alături de impunerea efectuării de ore suplimentare neplătite sau remunerate necorespunzător.

O altă cauză a nașterii unui litigiu de muncă o reprezintă discriminarea de gen, rasială sau de statut social. Desigur, în acest caz fundamentarea tuturor litigiilor de muncă va trebui să fie susținută și argumentată cu ajutorul probelor nemateriale și/sau a actelor doveditoare.

Condițiile de muncă nepotrivite sunt un factor des întalnit ce poate declanșa nu numai un litigiu de muncă, dar și, mult mai grav, un accident de muncă. Angajatului îi revin sarcini de lucru care presupun purtarea unui echipament special care, în unele situații, nu îi este pus la dispoziție de către angajator. Angajatul își va îndeplini astfel sarcinile profesionale fără echipamente de protecție sau prin aplicarea unei tehnologii care îi va putea pune în pericol sănătatea și chiar viața.

Concedierea unei salariate însărcinate reprezintă un alt exemplu de acțiune a angajatorului ce poate declanșa în majoritatea situațiilor nașterea unui litigiu de muncă. Există numeroase cazuri în care salariatele care sunt însărcinate sau care au revenit din concediul de creștere copil mai devreme de 6 luni de la naștere, sunt concediate. Angajatorul care nu respectă legislația riscă să ajungă în instanță, acolo unde, pronuțarea unei hotărâri judecătorești definitive împotriva sa, ar putea fi obligat să plătească fostei angajate drepturi salariale restante, cheltuieli de judecată, eventuale despăgubiri și uneori chiar amendă pentru abuzul săvârșit.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *