Publicatii

0

Birou avocatura Bucuresti

Cele mai importante criterii privind alegerea unui avocat (I)

Experiența, performanțele sau pregătirea nu sunt factori determinanți atunci cand avem de ales între avocați care își exercită profesia în cabinete individuale de avocat sau cei care fac parte dintr-o societate profesională de avocați, pentru că există avocați foarte buni în ambele domenii. Este de presupus că o societate de avocatură ar fi mai indicate pentru o colaborare, deoarece este posibil ca speța supusă discuției să implice cunoștințele mai multor avocați din diferite ramuri ale dreptului, acest fapt putând sau nu atrage după sine un onorariu superior celui aferent colaborării cu un singur avocat.

Dacă veți alege colaborarea cu o casă de avocatură, este de preferat să cunoașteți de la început dacă avocatul cu care vorbiți este și cel care va prelua cauza spre soluționare sau o va preda altui asociat sau unui avocat collaborator. În acest fel, veți evita dificultățile de comunicare ce pot apărea pe parcursul colaborării cu respectiva societate de avocați. Calificarea mai bună a unui avocat va crește șansa de reușită în cadrul unui dosar, însă nu o va și garanta.

Ideea preconcepută conform căreia un avocat este prea tânăr pentru a avea șanse reale de caștig într-o anumită cauză este greșită. Este foarte adevărat că un avocat care are minim 30 de ani are ceva experiență, cursuri, pregătire, precum și seriozitatea necesară profesiei, însă în unele cazuri aceste calități pot fi dobândite chiar din primii ani de activitate profesională.

Faptul că un avocat este de sex feminin sau masculin contează foarte puțin, chiar dacă se presupune că femeile empatizează mai bine, iar bărbații sunt mai detașați. Alegerea pe astfel de criterii depinde foarte mult de client și uneori de natura cauzei.

Un avocat bun va ști să-și aprecieze în mod corect onorariul și asta nu se va traduce neapărat în bani mai putini solicitați clientului. Solicitarea de către avocat a unor onorarii minime, uneori chiar derizorii nu ar trebui să bucure clientul, de multe ori în spatele acestor onorarii ascunzându-se lipsa de experiență, incompentență profesională ori chiar dezinteres cu privire la tratarea ulterioară a speței clientului, ajungându-se în unele cazuri chiar la neimplicarea totală a avocatului în cauză. Unele birouri de avocatură au liste cu onorarii minime orientative pentru că primul lucru la care se gândește clientul este suma de bani pe care o va plăti. Onorariile finale vor fi stabilite în primul rând în funcție de complexitatea spețelor și de volumul de activitate juridică ce va fi implicată în dosar. De asemenea, perioada de timp necesară soluționării unei cauze va fi determinantă în stabilirea onorariului, continuitatea în tratarea unei spețe fiind foarte importantă pentru atingerea unor rezultate pozitive, satisfăcătoare pentru client. Spetele nu seamna un acu alta chiar daca se spune ca da, pentru ca pot exista elementele care sa le diferentieze ca grad de complexitate, necesar de documente, durata si dificultate.

Pe langa onorariul perceput de către avocat, soluționarea unei spețe înaintată de către client presupune și alte cheltuieli, motiv pentru care acest aspect trebuie discutat în mod concret între cele două părți, pentru a putea fi corect cuantificate și implicit menționate ca atare în contractul de reprezentare și asistare juridică. Ca exemple de astfel de cheltuieli putem aminti contravaloarea taxelor de timbru judiciar, a eventualelor expertize din cadrul unui dosar, a fotocopierii de documente, cheltuieli de deplasare și/sai cazare, etc. Nu întotdeauna cuantumul acestor cheltuieli poate fi stabilit cu precizie încă de la momentul semnării contractului de asistență juridică, în acest caz fiind doar menționate ca titulatură, valoarea lor exactă urmând a fi stabilită ulterior, pe parcursul derulării dosarului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *