Publicatii

COVID-19 – Facilități fiscale acordate plătitorilor de impozit pe profit și impozit pe venit

Facilități la plata impozitului pe profit și a impozitului pe venit. Cui și cum se aplică?

În contextul economic actual cauzat de epidemia de COVID-19, în vederea stimulării plăţii obligaţiilor fiscale scadente, guvernul a procedat la instituirea unor măsuri economice şi     fiscal-bugetare, date fiind necesităţile de finanţare a cheltuielilor bugetare.

În acest sens, conform O.U.G. nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative, contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare şi plată, care achită impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, respectiv pentru plata aferentă aceluiaşi trimestru, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv, beneficiază de o bonificaţie calculată asupra impozitului pe profit datorat, după cum urmează:

  • 5% pentru contribuabilii mari stabiliţi potrivit Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.609/2016 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili;
  • 10% pentru contribuabilii mijlocii stabiliţi potrivit Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.610/2016 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, cu modificările ulterioare;
  • 10% pentru ceilalţi contribuabili care nu se încadrează la punctele menționate anterior (ex: unitățile de învățământ private, fundațiile, ONG- urile).

De aceste bonificații beneficiază și contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) din Codul fiscal, respectiv contribuabilii care au optat, în conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare, pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, cu mențiunea că aceștia beneficiază de bonificaţia prevăzută anterior doar dacă plătesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie – 25 iunie 2020.

Totodată, de aceste bonificații beneficiază și contribuabilii care intră sub incidenţa Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020, determinat pentru activităţile desfăşurate, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege.

De asemenea, și pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020 contribuabilii beneficiază de o bonificaţie de 10% calculată asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv.