COVID-19 – Amânarea ratelor de credit pentru persoanele juridice
Date fiind consecințele economice nefaste existente la nivel național, cauzate de epidemia de COVID-19, întreprinderile mici şi mijlocii din România, cu precădere, se confruntă cu o lipsă severă de lichiditate, motiv pentru care Guvernul a instituit o serie de măsuri pentru combaterea acestor efecte negative ce influenţează în mod direct situaţia economică a unor anumite categorii de debitori, măsuri printre care se numără și facilitatea de amânare a ratelor la creditele bancare.
Prin debitori, în sensul O.U.G. nr. 37/2020, înțelegem persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, precum şi persoanele juridice din contractele de credit, respectiv leasing, cu excepţia instituţiilor de credit definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 (bănci, organizaţii cooperatiste de credit, bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ, bănci de credit ipotecar).
Prin urmare, potrivit O.U.G. nr. 37/2020 și Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2020, suspendarea obligaţiilor de plată a ratelor se acordă atât în cazul contractelor de credit, cât și în cazul contractelor de leasing.
În ceea ce privește perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare a plății ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, aceasta se stabileşte pe baza opţiunii debitorului şi este cuprinsă între 1 şi 9 luni, fără a putea, însă, depăşi data de 31 decembrie 2020.
Suspendarea se acordă pentru creditele care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:
- au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv – data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2020;
- data scadenţei finale a obligaţiei de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei de 30 martie 2020 inclusiv;
- nu le-a fost declarată scadenţa anticipată până la data de 30 martie 2020 inclusiv;
- nu înregistrează rate scadente restante la data de 16 martie 2020 inclusiv sau debitorii au efectuat plata obligaţiilor restante până la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.
Referitor la condițiile ce necesită a fi îndeplinite de către persoanele juridice pentru a beneficia de o amânare la plată a ratelor scadente, menționăm faptul că acestea declară pe propria răspundere că le-au fost afectate veniturile proprii, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă şi se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului, cu îndeplinirea următoarele condiţii:
– deţin Certificatul pentru situaţie de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor persoanei juridice cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020 ori prin care se constată că activitatea firmei a fost întreruptă parţial sau total ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente pe perioada stării de urgenţă decretate, cu următoarele urmări: restrângerea pieţei de desfacere, restrângerea numărului de angajaţi, diminuarea numărului de furnizori, etc.
– nu se află în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informaţiilor disponibile pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Cererea privind acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului va fi formulată de către reprezentantul legal al persoanei juridice și necesită a fi comunicată instituției creditoare în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2020, respectiv până în data de 14.05.2020 inclusiv.
Odată comunicată cererea de amânare a plății ratelor către creditor, acesta va analiza solicitarea formulată, verificând îndeplinirea condițiilor privitoare la credit și la debitor, sens în care va comunica debitorului decizia de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligaţiilor de plată a ratelor în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii solicitării.
Decizia de aprobare va conţine numărul de rate solicitate de către debitor şi aprobarea suspendării la plată, fiind comunicată debitorului în format fizic sau prin poşta electronică la datele de contact precizate în contractul de credit, ori printr-un alt canal de comunicare la distanţă sau telefonic, cu respectarea obligaţiei creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcţie de opţiunea exprimată de către debitor.
Modificarea clauzelor contractuale dintre părți ca efect al aprobării solicitării debitorului se va realiza fără încheierea de acte adiţionale la contract, ci doar prin simpla notificare a clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului, transmisă de către creditor debitorului (în format fizic, electronic sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor) în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
În cazul creditelor garantate, creditorul va notifica şi garantul cu privire la prelungirea valabilităţii angajamentului de garantare, precum şi cu privire la modificarea clauzelor angajamentului de garantare.