Publicatii

Interpretarea clauzelor unui contract de credit bancar sau a unuia încheiat cu un IFN. Căror norme generale și emise de către care instituții se supun aceste contracte? Există diferențe esențiale, din acest punct de vedere, între un contract de credit încheiat cu o instituție bancară și una nebancară? La ce clauze contractuale trebuie să fim cu precădere atenți? De ce este necesară asistența juridică specializată în astfel de situații. Potențialele consecințe juridice nefaste pentru beneficiar în cazul încheierii unui contract de credit. Rolul avocatului specializat în credite bancare și nebancare.

Pentru o mare parte dintre persoanele fizice sau cele juridice, epidemia de COVID-19 a avut efecte negative semnificative asupra bugetului propriu. Din această perspectivă, pentru continuarea activității sau chiar pentru acoperirea cheltuielilor zilnic necesare, unii dintre ei se văd nevoiți în a apela la finanțări de la instituții de credit sau de la instituții financiare nebancare (IFN).

Întrucât este de notorietate faptul că multe dintre instanțele de judecată din România au constatat în decursul timpului existența unor clauze, cuprinse în contractele de credit bancar sau încheiate cu IFN-uri, determinate ca abuzive, apreciem că este important ca orice beneficiar al unor astfel de credite să cunoască, preferabil înainte de asumarea acestora, mecanismele de interpretare și de apărare împotriva unor astfel de situații. În acest caz, apreciem că asistența ce poate fi oferită de către un avocat cu experiență în acordarea și gestionarea contractelor de credit, bancare ori nebancare, este esențială.

De ce este necesară și totodată foarte importantă asistența juridică specializată în situația încheierii unui contract de credit?

Contractele de credit, indiferent dacă sunt încheiate cu o instituție financiară bancară sau una nebancară, sunt de cele mai multe ori stufoase, redactate în termeni greoi și se completează cu o serie de condiții generale, care în practică nu sunt predate beneficiarului decât la solicitare expresă. În plus, deși potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, toate clauzele contractuale trebuie negociate, fiind astfel interzise contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare, în practică este cunoscut faptul că instituțiile bancare sau cele nebancare sunt destul de reticente sau chiar complet inflexibile în materia negocierii.

În atare situație, considerăm că rolul avocatului în procedura anterioară încheierii unui astfel de contract este una esențială, etapă ce presupune atât asistență juridică în cadrul negocierii clauzelor contractuale, cât și exprimarea unei opinii juridice avizate cu privire la evoluția și interpretarea clauzelor contractuale asumate. Negocierea prealabilă a contractului, însoțită de aportul unui specialist, în persoana unui avocat cu experiență în evaluarea contractelor de credit, respectiv a unui profesionist al dreptului cu experiență într-un astfel de domeniu, are scopul principal de prevenire și/sau diminuare a riscurilor la care beneficiarului unui contract de credit se expune, precum și, în mod implicit, de înlăturare a unor clauze abuzive, ce dezechilibrează raportul contractual.

În acest sens, este de menționat faptul că practica instanțelor de judecată din România a evidențiat de-a lungul timpul multiple situații în care contractele de credit cuprindeau o serie de clauze abuzive ce au generat o diversitate de consecințe negative asupra beneficiarului creditului, plasându-l totodată pe acesta într-o poziție de inferioritate contractuală.

Normele legale aplicabile în materia contractelor de credit bancar

În cazul contractelor de credit încheiate cu instituții financiare bancare, contractele pentru consumatori au fost reglementate prin prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori care a transpus Directiva 2008/48/CE, cu modificările și completările aduse prin O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, ce reprezintă transpunerea Directivei UE nr. 17/2014. 

Este important de precizat faptul că prin ”consumatori”, art. 7 pct. 1 din O.U.G. nr. 50/2010 înțelege ”persoana fizică ce acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale sau profesionale.” Prin urmare, din prisma acestor prevederi legale, calitatea de consumator nu o poate avea decât o persoană fizică și nicidecum o societate comercială sau o altă entitate având scop patrimonial sau nepatrimonial.

Prevederile O.U.G. nr. 50/2010 se completează cu dispozițiile Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, republicată, ale O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și O.U.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Precizăm faptul că ultimele două acte normative enumerate anterior sunt aplicabile și în cazul beneficiarilor persoane juridice.

Normele legale aplicabile în materia contractelor de credit nebancare

O Instituție Financiar Nebancară (IFN) este o entitate reglementată de către Banca Națională a României și care se ocupă cu acordarea de credite cu titlu profesional, în condiții stabilite prin lege. IFN-ul are posibilitatea de a funcționa numai după obținerea autorizației de funcționare emisă de către BNR, cea care va aproba atât normele și procedurile interne prin care își desfășoară activitatea instituția în cauză, cât și managementul acesteia.

Potrivit informațiilor oficiale publicate de către BNR, în prezent sunt înregistrate în România peste o sută de IFN-uri prin intermediul cărora se pot face împrumuturi rapide prin credite de consum, leasing, microcredite sau credite garantate. Referitor la legislația aplicabilă în cazul contractelor de credit încheiate cu instituții financiare nebancare, trebuie menționat faptul că sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010  , Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare și O.U.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Principalele diferențe între un contract de credit încheiat cu o instituție bancară și una nebancară

Având în vedere faptul că legislația și procedurile instituțiilor financiare nebancare sunt mult mai flexibile decât în cazul instituțiilor bancare, este de la sine înțeles faptul că majoritatea creditelor vor putea fi contractate mult mai rapid de la instituțiile nebancare. Astfel, drept exemplu, dacă în cazul contractelor de credit încheiate cu instituțiile bancare beneficiarul întâmpină o birocrație mai mare, fiindu-i solicitat ca dosarul privind cererea de acordare a creditului să conțină o varietate de documente, în cazul IFN-urilor multe dintre credite pot fi acordate doar în baza unui act de identitate și a unei adeverințe de salariu. Cu toate acestea, în vederea prevenirii asumării de către beneficiarul unui credit nebancar a unor clauze abuzive ori a unor clauze ce i-ar putea dăuna chiar și în limitele legii, recomandăm, înaintea încheierii unui astfel de credit, asistența unui avocat cu experiență în contractele de credit.

Pe de altă parte, flexibilitate normelor de acordare a creditelor de către IFN-uri vine și cu o serie de efecte negative pentru beneficiar, mai ales în ceea ce privește nivelul dobânzilor anuale la creditele acordate. Astfel, dacă în cazul contractelor de credit bancar, modalitatea de determinare a dobânzii anuale efective (DAE) este reglementată prin art. 29 din O.U.G. nr. 52/2016, în cazul IFN-urilor aceasta nu are un mod de calcul eminamente prestabilit, rămânând la libera apreciere a IFN-ului în raport de creditul acordat.

Plafonarea dobânzilor excesive

Ca și noutate sub aspectul dobânzilor excesive aplicabile creditelor oferite consumatorilor, trebuie menționat faptul că la data de 06.05.2020 a fost adoptată de către Camera Deputaților proiectul de lege privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, prin vor fi plafonate la anumite niveluri dobânzile la creditele acordate de bănci și IFN-uri. Conform acestui proiect de lege, DAE la creditele imobiliare nu poate depăși cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referință practicată de BNR pe piața internă, iar în cazul creditelor de consum, dobânda anuală efectivă nu poate depăși cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referință practicată de BNR. Legea mai prevede și faptul că cei care încheie contracte cu dobânzi mai mari decât aceste plafoane pot cere băncilor și IFN-urilor reducerea acestora la nivelurile impuse de lege fie pe cale amiabilă, fie pe cale judiciară.  Aceste prevederi vor fi aplicabile inclusiv contractelor de credit în derulare și nu doar contractelor ce urmează să fie încheiate! De reținut faptul că o altă reglementare se referă și la faptul că “În cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăși dublul sumei împrumutate”.

Pentru orice încălcare a dispozițiilor legale sau contractuale, consumatorii se pot adresa cu o sesizare la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Această instituție publică are obligația, conform art. 3 alin. 1 pct. 9 și 10 din Hotărârea nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, să controleze respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, să constatate contravenții și să dispună măsuri de limitare a consecințelor oferirii serviciilor financiare, care nu sunt în concordanță cu normativele în vigoare.

În măsura în care deficiențele nu sunt remediate prin această procedura administrativă, beneficiarii unui contract de creditare, apelând la un avocat specializat în contractele de credit, se pot adresa și instanțelor de judecată pentru înlăturarea sau reformularea unor clauze contractuale, ori pentru repararea prejudiciului suferit.