Una dintre principalele activităţi juridice desfăşurată în cadrul societăţii noastre de avocaţi din Bucuresti o reprezintă recuperarea creanţelor comerciale, respectiv a debitelor restante, neonorate la scadenţă de către clienţii persoane fizice sau juridice cu sediul în Bucureşti sau în ţară.

Din punctul nostru de vedere, soluţionarea acestei probleme constituie fundamentul unei activităţi comerciale optime, fiind esenţială pentru asigurarea unui flux financiar continuu, care să permită susţinerea activităţii şi totodată obţinerea de profit pentru societatea dumneavoastră.

În acest sens, pentru serviciile juridice de recuperare creanţe oferite clienţilor săi, biroul nostru de avocatură din Bucuresti va percepe în cazul fiecărui debitor un onorariu fix, ce se va achita la data încheierii contractului de asistenţă juridică, precum şi un onorariu de succes, ce va fi calculat procentual din creanţele recuperate si care va fi achitat doar după încasarea efectivă a acestora de către societatea dumneavoastră. Atât onorariul de avans, cât si cel de succes vor fi stabilite la data semnării contractului de asistenţă juridică, în functie de valoarea creanţelor ce urmează a fi recuperate, volumul de cazuri înaintate şi complexitatea acestora. Onorariul de avans va putea fi recuperat în cadrul procedurii judiciare de la debitorii societăţii dumneavoastră.

Serviciile juridice prestate de către societatea noastră de avocaţi în cuantumul onorariilor mai sus meţionate vor include:

Recuperarea creanţelor pe cale amiabilă

  • Contactarea telefonică a debitorilor în vederea comunicării obligaţiei de achitare a debitului restant;
  • Redactarea şi transmiterea de înştiinţări şi notificări de plată către debitori, precum şi contactarea ulterioară a acestora;
  • Negocierea cu debitorii a eventualelor condiţii de achitare eşalonată/amânare la plată a debitelor restante;
  • Redactarea, transmiterea şi urmărirea de către societatea noastră de avocaţi a eventualelor angajamente de plată asumate de către datornici, până la recuperarea integrală a creanţei;
  • Comunicarea către datornic a iminenţei demarării acţiunii judiciare, în cazul debitorilor ce nu dau curs solicitării de achitare pe cale amiabilă a sumei datorate.

Recuperarea creanţelor de cale judiciară

  • Redactarea şi transmiterea acţiunilor în justiţie împotriva debitorilor, în vederea recuperării creanţelor datorate de către aceştia;
  • Reprezentarea şi asistarea societăţii dumneavoastră în faţa instanţei de judecată competente din Bucureşti şi judeţele limitrofe, în dosarul de fond;
  • Reprezentarea şi asistarea societăţii dumneavoastră în faţa instanţei de judecată competente din Bucureşti şi judeţele limitrofe, în dosarul de apel şi/sau recurs (dacă va fi cazul).

Recuperare creanţelor pe calea executarii silite

  • Înregistrarea de către biroul nostru de avocatură a cererii de executare silită pe rolul executorului judecătoresc desemnat să pună în executare hotărârea instanţei de judecată;
  • Menţinerea permanentă a relaţiei cu executorul judecătoresc până la finalizarea procedurii de executare silită efectuată în vederea recuperării creanţei datorată de către debitor;
  • Reprezentarea şi asistarea juridică a societăţii dumneavoastră în dosarele având ca obiect recuperarea de creanțe.

Recuperarea creanţelor în cadrul procedurii insolvenţei (reorganizare judiciară şi faliment)

  • Asistarea si reprezentarea clientului la adunările creditorilor din Bucureşti sau din ţară, convocate de către administratorul/ lichidatorul judiciar al debitorului;
  • Formularea şi susţinerea de către societatea noastră de avocaţi a contestaţiilor la tabelul creanţelor societăţii debitoare;
  • Reprezentarea clientului în vederea contestării actelor efectuate de către administratorul judiciar/lichidator, în situaţia în care acestea nu servesc intereselor clientului de a-şi recupera creanţa sau nu au fost întocmite în conformitate cu prevederile legale;
  • Urmărirea respectării de către debitor a planului de reorganizare aprobat de către judecătorul sindic în cadrul procedurii de reorganizare;
  • Urmărirea activităţii lichidatorului judiciar privind distribuirea sumelor rezultate din valorificarea activelor/recuperarea creanţelor societăţii debitoare, în cadrul procedurii de falminent/lichidare judiciară.

Societatea noastră de avocaţi din Bucuresti a acumulat pe parcursul activităţii sale o vastă experienţă în privinţa dosarelor având ca obiect recuperarea de creanțe, din acest punct de vedere în portofoliul biroului nostru de avocatură din Bucureşti existând un număr de peste o mie de dosare finalizate sau sau în curs de desfăşurare în cadrul cărora am reprezentat şi asistat juridic atât societăţile debitoare aflate în insolvenţă, cât si societăţile creditoare, interesate în recuperarea propriilor creanţe.

Venind în întâmpinarea necesităţii fiecărei administraţii locale din Bucureşti, judeţul Ilfov şi judeţele limitrofe de a-şi colecta într-un mod cât mai eficient taxele şi impozitele datorate de către contribuabili şi de a spori în acest fel gradul de încasare a creanţelor fiscale, societatea noastră de avocaţi va putea sprijini orice astfel de instituţie în realizarea tuturor demersurilor administrative şi juridice necesare în vederea atingerii acestui obiectiv.

Totodată, modalitatea de lucru flexibilă a biroului nostru de avocatură din Bucuresti, precum şi prezenţa periodică a unui avocat din cadrul SCPA Murar si Asociaţii în cadrul instituţiei publice contractantă vor asigura o comunicare eficientă între aceasta şi societatea noastră, substituind astfel lipsurile reprezentate de forţa de muncă insuficientă angajată în acest scop, coroborată cu imposibilitatea legală de suplimentare de către instituţie a posturilor alocate activităţii de colectare a taxelor şi impozitelor locale şi de recuperare a creanţelor de la contribuabilii rău-platnici.

Astfel, societatea noastră de avocaţi va putea reprezenta și asista juridic administraţiile publice locale prin realizarea următoarelor activităţi:

  • Recuperarea creanţelor fiscale de la persoane fizice şi juridice cu sediul/domiciliul în Bucureşti, judeţul Ilfov şi judeţele limitrofe, prin redactarea şi transmiterea/înregistrarea tuturor cererilor şi documentelor aferente procedurii de recuperare, atât pe cale amiabilă, cât şi pe cale judiciară a creanţelor fiscale, precum şi prin reprezentarea şi asistarea juridică a Direcţiei/Serviciului de Taxe şi impozite locale din cadrul administraţiilor publice locale în faţa instanţelor de judecată competente şi a altor instituţii ale statului;
  • Acordarea de asistență juridică în legătură cu operațiunile permanente ale Direcţiei/Serviciului de Impozite şi Taxe locale din cadrul Primăriei, constând în consultanță de specialitate privind activitățile curente ale acestui departament, precum şi eventualele litigii sau situații conflictuale izvorâte din derularea acestor activităţi;
  • Acordarea de consultanță juridică privind înaintarea de răspunsuri la solicitările, reclamațiile și petițiile contribuabiilor, privind probleme legate de activitatea Direcţiei/Serviciului de Impozite şi Taxe locale din cadrul Primăriei;
  • Apărarea intereselor Direcţiei/Serviciului de Impozite şi Taxe locale din cadrul Primăriei în faţa instanțelor de drept comun şi de contencios administrativ şi fiscal din Bucureşti, judeţul Ilfov şi judeţele limitrofe, în cazul litigiilor dintre acest departament și orice alte persoane fizice sau juridice, române sau străine, având ca obiect recuperarea creanţelor fiscale ale instituţiei;
  • Acordarea de asistență specializată de către societatea noastră de avocaţi în legatură cu schimbările legislative care au sau ar putea avea implicații asupra activităților curente sau viitoare ale Direcției/Serviciului de Impozite și Taxe locale din cadrul Primăriei;
  • Redactarea oricăror contracte solicitate de către Primar, precum și revizuirea contractelor prezentate de către acesta sau a celor deja aflate în derulare, asistarea și/sau reprezentarea primarului la negocierea prevederilor acestor contracte cu partenerii contractuali ai Primăriei;
  • Supravegherea încheierii contractelor de muncă, precum și consilierea de către biroul nostru de avocatură în legatură cu orice probleme privind dreptul muncii, în vederea asigurării unei depline concordanțe cu prevederile legislative aflate în vigoare;
  • Reprezentarea Primăriei în fața instanțelor de drept comun, de contencios administrativ și fiscal, precum şi a curţilor de arbitaj din Bucureşti şi din ţară;
  • Redactarea de documente juridice, cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului documentelor, precum și a datei acestora, etc.
+ Creanţe comerciale

+ Creanţe bugetare