Publicatii

0

Avocati Bucuresti buni

Cele mai importante criterii privind alegerea unui avocat (II)

Un avocat serios își va invita clienții la biroul său de lucru sau se va deplasa la sediul firmei clientului. Avocații care propun întâlniri în alte locuri, precum cafenele, terase, restaurant ori alte asemenea locații improprii unei întâlniri de afaceri ar trebui evitați. De asemenea, un avocat serios nu își va racola clienții de pe holurile instanțelor sau ale spitalelor (în cazul accidentelor rutiere). Se recomandă să alegeți de fiecare dată un avocat îmbrăcat decent, chiar dacă acesta nu pare un criteriu obiectiv de selecție. Felul în care un om arată și se prezintă în fața dumneavoastră ne poate spune foarte multe despre el. Ar trebui să avem în vedere și modul în care un avocat își tratează clienții. Dacă avocatul este arogant sau foarte familiar cu dumneavoastră, acesta ar trebui evitat. Un avocat bun este oficial și politicos, implicat, dar fără a deveni familiar.

Avocatii serioși dau dovadă de rabdare atunci când își ascultă clienții. În general, aceștia nu oferă o soluție chiar de la prima întâlnire, cu excepția situațiilor în care sunt foarte familiarizați cu tipul de speță expusă de către dumneavoastră, caz în care ar trebui să vă fie oferită o soluție juridică fără echivoc, de care avocatul să fie extrem de convins. În toate celelalte situații, este puțin probabil să poată fi evaluate șansele de câștig la prima vedere. Este necesară o analiză foarte atentă a documentelor și o ședință de informare pentru a putea fi identificate toate detaliile care contează și care pot constitui elemente cheie în identificarea celei mai bune soluții juridice aferente speței.

Profesionalismul unui avocat poate fi relevat încă de la prima discuție, în situația în care acesta va fi dispus să preia cauza. Un avocat bun vă va preciza onorariul pe care îl percepe, precum și orice altă cheltuială ce ar fi probabil să mai fie necesară în timpul colaborării. Orice avocat este obligat să încheie un contract de asistență juridică cu clientul său și să emită factură fiscală și chitanță pentru toate sumele plătite conform contractului. În privința clienților care doresc să recupereze onorariile plătite avocatului, acesta din urmă are obligația ca, în cazul acțiunilor în instanță, să depună facturile și chitanțele, în copie conformă cu originalul, la dosarul cauzei și să solicite instanței de judecată obligarea părții adverse la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în dosar de către clientul său.

Nu este suficient ca avocatul cu care ne dorim să colaborăm să fie celebru. Daca acesta nu are o reputație bună, pentru că nu întotdeauna notorietatea vine în tandem cu o imagine pozitivă, ar fi recomandat să analizăm și alte opțiuni. Avocatul ar trebui de asemena să fie specializat pe ramura de drept corespunzătoare speței dumneavoastră, un avocat care are cele mai multe procese pe drept civil descurcându-se probabil mai greu într-un proces penal și viceversa. Chiar dacă avocatul vizat are notorietate și este specializat pe un anumit domeniu sau anumite domenii care nu acoperă și speța dumneavoastră, va fi de preferat un alt avocat, specializat chiar în domeniul dumneavoastră de interes, chiar dacă poate acesta nu este la fel de cunoscut precum primul.

Una dintre cele mai bune metode prin care poate fi gasit un avocat este prin recomandări. Puteți primi recomandări de la prieteni sau cunoștinte care sunt multumiți de un anumit avocat, din mass-media sau în funcție de lucrările ori articolele publicate. În mor orientativ, informații despre un anumit avocat pot fi obținute de pe internet, citind articole scrise de către acesta sau părerile altor clienți despre el.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *