Avantajele contractării unui avocat specializat în litigii de muncă pentru reprezentare juridică
Începând cu anul 2010, numărul dosarelor înregistrate pentru litigii de muncă în instanțele judecătorești din România este în continuă scădere. Potrivit Institutului Național de Statistică, dacă în 2010 erau înregistrate 101709 dosare pentru litigii de muncă, în 2016 doar 45702 astfel de cazuri mai ajungeau pe mesele judecătorilor. Chiar dacă statisticile indică faptul că piața muncii din România devine din ce în ce mai echilibrată în ceea ce privește raportul relațiilor de muncă cinstite dintre angajat și angajator, conflictele de muncă rămân în continuare o problemă majoră. Comparativ cu media europeană, în România sunt în continuare foarte multe cazuri în care drepturile căpătate de angajați prin intermediul contractului individual/colectiv de muncă sunt încălcate fără nicio problemă.
Care sunt cele mai încălcate drepturi ale angajaților în România?
De multe ori, angajatorii români consideră contractul de muncă un document fără valoare. Există angajatori care plătesc salariile cu mari întârzieri, nicidecum la data specificată în contracte (uneori nu mai efectuează plățile deloc), există angajatori care se eschivează de la plata orelor suplimentare ori a sporurilor și bonusurilor stipulate în aceste contracte, există angajatori care nu respectă zilele libere sau concediile celor pe care-i cheamă la muncă. Acestea sunt cele mai încălcate drepturi ale angajaților în România și trebuie precizat faptul că atât timp cât înțelegerile dintre angajat și angajator nu rămân doar verbale, ci sunt clar stipulate în contract, există șanse foarte mari de recuperare în tribunal a drepturilor bănești cuvenite, drepturi bănești de care angajatul a fost privat în perioada contractuală.
FOARTE IMPORTANT – pentru ca angajatul să aibă câștig de cauză în procesul intentat angajatorului, în contractul individual sau colectiv de muncă trebuie stipulate clar drepturile și bonusurile. Înțelegerile verbale nu pot fi luate în considerare. De asemenea, pot fi necesare și alte probe care să susțină cauza.
Avantajele contractării unui avocat specializat în litigii de muncă pentru reprezentare juridică
În momentul în care apar litigii civile, este foarte importantă reprezentarea în instanță. Un avocat specializat în litigii de muncă va face cu siguranță diferența nu doar între un proces câștigat și unul pierdut, ci și între o sumă de bani modică primită de angajat sub formă de „înțelegere” și o sumă de bani corectă, actualizată la zi, care să corespundă cu drepturile bănești de care acesta a fost privat în perioada în care a prestat muncă pentru acel angajator, conform contractului individual/colectiv de muncă. Codul Muncii (L53/2003), reprezintă o lege dificil de înțeles, ca orice altă lege din România de altfel, actualizată de multe ori până în prezent și chiar dacă în fața instanței nu este obligatorie reprezentarea prin avocat, ajutorul de specialitate este mai mult decât necesar. Un avocat specializat în litigii de muncă va știi întotdeauna ce dovezi trebuie aduse și cum trebuie abordată situația astfel încât să atragă avantajele de partea clientului.
Reprezentarea în fața instanței judecătorești prin intermediul unui avocat specializat în litigii de muncă atrage după sine avantaje precum încadrarea în termene și mobilitatea. După cum știm, conform Art. 271 din L53/2003 (Codul Muncii), aceste procese au termene la maxim 15 zile distanță unul față de celălalt, iar procedura de citare a părţilor se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puțin 24 de ore înainte de termenul de judecată. Există posibilitatea ca operațiunea de strângere a dovezilor (dacă se face fără avocat) să dureze mai mult decât se anticipează, iar acest lucru va duce la neîncadrarea în termenele stabilite în cursul ședințelor de judecată.
De asemenea, reprezentarea prin intermediul unui avocat specializat în litigii de muncă atrage după sine mobilitate. Clientul poate să-și vadă liniștit de viața lui, eventual de noul job, fără să mai fie nevoit să se prezinte în fața instanței la fiecare termen. Angajarea unui avocat specializat în litigii de muncă reprezintă o soluție foarte bună pentru cei care și-au găsit deja un alt loc de muncă și care din motive evidente, nu se mai pot prezenta la termenele de judecată.
Cel mai important motiv pentru care se recomandă contractarea unui avocat specializat în litigii de muncă în vederea reprezentării juridice se leagă evident de diminuarea factorului de stres. Orice proces în instanță este stresant, iar experiența unei persoane care cunoaște legea poate să liniștească destul de mult apele. Experiența și rezultatele pozitive obținute de un avocat în procese similare sunt factori de încredere care vor ajuta destul de mult la detensionarea situației.