Publicatii

Definiții și explicații pentru o mai bună înțelegere a dreptului muncii

Avocat in dreptul muncii – Pentru a înțelege pe deplin drepturile și obligațiile ce se nasc în cadrul raporturilor de muncă, fie că privim aceste raporturi din perspectiva angajatului, fie din cea a angajatorului, este foarte important să înțelegem cât mai bine ce presupun aceste raporturi și care sunt fundamentele lor din punct de vedere al teoriei juridice.

Dreptul muncii reprezintă o ramură de drept ce cuprinde normele juridice aplicabile relațiilor de muncă, atât celor individuale, cât și celor colective, care se nasc între salariați și angajatorii lor cu ocazia prestării muncii. Îl mai putem defini și ca ramura de drept alcătuită din ansamblul normelor juridice ce reglementează relațiile individuale și cele colective de muncă, atribuțiile din cadrul organizațiilor sindicale și a celor patronale, precum și conflictele de muncă. De asemenea, dreptul muncii include și componenta de control al aplicării legislației muncii.

La rândul său, munca reprezintă o activitate specific umană, mecanică sau intelectuală, prin care oamenii își folosesc aptitudinile personale pentru a-și satisface propriile necesități. Ca atare, relațiile de muncă devin implicit relații sociale care se nasc între oameni în procesul de prestare a muncii.

Angajatorul este acea persoană fizică sau juridică ce angajează muncă salariată în baza unui contract individual de muncă încheiat în conformitate cu legislația muncii. La rândul său, salariatul este acea persoană fizică ce prestează o muncă de o anumită specialitate, calificare sau într-o anumită funcție, în schimbul unei remunerații prevăzută în mod explicit în cadrul contractului individual de muncă.

Obiectul dreptului muncii este reprezentat de rapoartele de muncă. Raportul juridic de muncă reprezintă relația socială dintre o persoană juridică (de regulă) și o persoană fizică, ce se naște în urma prestării unei munci de către cea de-a doua în folosul primeia, care la rândul său se obligă să o remunereze pe cea dintâi și să îi creeze toate condițiile necesare prestării acelei munci. Prin urmare, obiectul dreptului muncii este constituit din raporturile juridice de muncă născute din contractul individual și cel colectiv de muncă și raporturile juridice conexe acestora.

Ca și ramură a sistemului dreptului omului, dreptul muncii este format din ansamblul normelor juridice prin care sunt reglementate relațiile ce se stabilesc în procesul încheierii, executării, modificării și încetării raporturilor juridice de muncă întemeiate pe contractul individual și cel colectiv de muncă. Sursa existenței raportului juridic de muncă este reprezentată intrinsec de existența contractului individual de muncă. Din acest punct de vedere, munca exercitată în mod independent sau în cadrul profesiilor liberale nu se încadrează în obiectul dreptului muncii.

Sistemul dreptului muncii reprezintă structura internă a acestei ramuri de drept, structură prin care se realizează unitatea normelor juridice ce reglementează raporturile juridice de muncă, precum și alte raporturi strâns legate de acestea și gruparea lor în blocuri de sine stătătoare ori subramuri ale dreptului muncii sau instituții juridice ale acestuia.

Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de lege cu scopul de a realiza prerogativele de putere publică de către administrația centrală, administrația locală și autoritățile administrative autonome. Sfera de funcții publice este stabilită prin act normativ, neputându-se opera o extindere a acesteia pe cale de interpretare juridică. Persoana care ocupă o funcție publică se numește funcționar public, aceasta având toate îndatoririle și prerogativele impuse de lege pentru funcția respectivă.