Publicatii

0

Recuperarea creanțelor comerciale (partea 5)

Iată-ne ajunși și la finalul seriei de articole pe teme juridice având ca subiect recuperarea creanțelor comerciale. Pe parcursul acestor articole am avut prilejul să discutăm pe larg atât despre aspectele generale ce definesc procesul de recuperare a creanțelor comerciale (click aici pentru articol), despre documentele ce trebuie a fi întocmite și procedurile interne ce trebuie a fi îndeplinite pentru a ne maximiza șansele de recuperare a eventualelor creanțe născute în cadrul relațiilor comerciale (click aici pentru articol), cât și despre procedurile judiciare ce pot fi aplicate în vederea recuperării de creanțe (click aici pentru articol) ori procedura executării silite, ca ultim pas în cadrul procesului propriu-zis de recuperare a unei creanțe (click aici pentru articol).

În cadrul ultimului articol al prezentei serii vom prezenta pe larg cea de-a doua procedură judiciară, alături de procedura executării silite, prin care un proces de recuperare a unei creanțe comerciale se poate finaliza, și anume procedura insolvenței, reglementară de prevederile Legii nr. 85/2014. Detalii precum condițiile în care o astfel de procedură se poate desfășura, ce drepturi și obligații au creditorii și debitorii, care sunt îndatoririle administratorului/lichidatorului judiciar al debitorului, ori care sunt șansele efective de recuperare a unei creanțe de către un creditor, inclusiv în funcție de ordinea de preferință a creanțelor instituită de lege, respectiv a ordinii de plată corelată cu categoria la care creditorul este încadrat, sunt de interes pentru toții deținătorii de creanțe comerciale al căror debitor fie a intrat deja în insolvență, fie se intenționează ca împotriva sa să fie demarată o astfel de procedură.

În primul rând, lucrul cel mai important de cunoscut de către creditorul unei obligații de plată care intenționează să deschidă procedura insolvenței împotriva unui debitor sunt condițiile în care acest lucru poate fi făcut, din punct de vedere legal, respectiv al Legii nr. 85/2014. Astfel, pragul minim al unei creanțe ce poate permite, alături de îndeplinirea altor condiții, admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva unui debitor, este de 40.000 lei (debit principal plus accesorii), iar vechimea debitului trebuie să fie de cel puțin 60 de zile de la scadența sa! În plus față de acestea, creanța în cauză trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, criterii comune procedurii ordonanței de plată. Din acest punct de vedere, creanța pretinsă de către creditor va trebui să fie indubitabilă, cuantficabilă în bani și ajunsă la scadență pentru a putea fi luată în considerare ca atare de către instanța de judecată. Mai mult decât atât, chiar și în situația în care toate aceste condiții sunt îndeplinite, pentru admiterea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență creditorul trebuie să facă inclusiv dovada stării vădite de insolvență a debitorului său, în situația în care acesta formulează întâmpinare la cererea creditorului, prin care contestă acest aspect.

În măsura în care, în urma analizării tuturor aspectelor mai sus amintite, instanța de judecată va aprecia că se impune deschiderea procedurii de insolvență împotriva unui debitor, aceasta va proceda la numirea concomitentă a unui administrator/lichidator judiciar, în persoana unui practician în insolvență ori a unei case de insolvență. Numirea va fi făcută fie la cererea creditorului care a inițiat demersurile de deschidere a procedurii de insolvență, în măsura în care acesta a propus în cuprinsul cererii numirea unui anumit administrator/lichidator judiciar, fie din oficiu, de către instanță, prin tragere la sorți, în cazul contrar. Totodată, un aspect esențial ce trebuie menționat este acela că de la data deschiderii procedurii de insolvență a unui debitor, toate acțiunile având ca obiect executarea silită împotriva sa se vor suspenda de drept, indiferent de stadiul acestora.

Foarte important de reținut și avut în vedere în permanență este faptul că administratorul/lichidatorul judiciar va fi responsabil de instrumentarea întregii proceduri de insolvență a debitorului, pe toată perioada derulării acesteia. Practic, instanța de judecată, respectiv judecătorul sindic, este investită doar cu aceea de a urmări ca activitatea practicianului în insolvență să se facă cu respectarea legii, prin neîncălcarea acesteia, însă restul aspectelor ce țin de acțiunile administratorului/lichidatorului judiciar trebuie a fi îndeaproape urmărite în special de către creditori, prin reprezentanții legali ori avocații acestora, pentru a se asigura astfel că drepturile lor în cadrul procedurii vor fi în mod corect onorate. De multe ori, creditorii consideră că simpla înscriere a propriei creanțe în tabelul creditorilor debitorului împotriva căruia a fost deschisă procedura insolvenței îi va recupera de la sine creanța în cauză, însă lucrurile sunt foarte departe de adevăr din acest punct de vedere. O procedură de insolvență trebuie urmărită pas cu pas, iar fiecare acțiune a administratorului/lichidatorului judiciar trebuie evaluată în funcție de beneficiul pe care aceasta îl va aduce intereselor unuia sau altuia dintre creditori, aceste acțiuni putând fi, acolo unde legea permite, contestate de către oricare dintre ceilalții participanți la procedură ce se consideră a fi fost prejudiciați, într-un fel sau altul, prin derularea acțiunilor în cauză. Iată de ce, oricât de neobișnuiți am fi cu acest lucru, procedura insolvenței este o procedură activă din punct de vedere al creditorilor, și nu una pasivă. În interiorul acestei proceduri, creditorii au multiple drepturi pe care majoritatea dintre ei nu și le cunosc ori nu sunt foarte interesați să facă uz de ele și să beneficieze astfel, implicit, de consecințele pozitive ale utilizării acestora. Tocmai de aceea, creditorii reprezentați în cadrul unei proceduri de insolvență de către un avocat specializat în această materie a dreptului vor avea șanse mult mai mari de recuperare a propriei creanțe decât cei ce vor opta să se reprezinte singuri în cadrul procedurii sau nu vor mai urmări deloc desfășurarea dosarului după înscrierea creanței în tabelul creditorilor.

Legat de șansele de recuperare efectivă a unei creanțe în cadrul procedurii de insolvență, mai trebuie amintit faptul că acestea depind într-o foarte mare măsură și de ordinea de preferință a creanței în cauză, respectiv de categoria la care un anumit creditor a fost încadrat în tabelul creditorilor debitorului aflat în insolvență. Astfel, primele creanțe care vor fi satisfăcute de către administratorul/lichidatorul judiciar din patrimoniul debitorului vor fi creanțele salariale, respectiv drepturile bănești rămase neonorate către proprii angajați de către debitor. Ulterior îndestulării acestei clase de creditori, în măsura în care patrimoniul debitorului va permite și achitarea altor creanțe, următoarea clasă o reprezintă creanțele garantate, respectiv cele pentru îndestularea cărora debitorul a garantat cu patrimoniul său, fie că vorbim despre bunuri imobile sau mobile, scrisori de garanție bancară ori alte astfel de instrumente. În general, aceste garanții sunt reprezentate de ipotecile instituite asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea debitorului, iar beneficiarul ipotecii este în majoritatea situațiilor o instituție bancară, debitul fiind izvorât în acest caz din neonorarea de către debitor a rambursării unui împrumut bancar. Urmând același principiu, a treia clasă de creditori ale căror creanțe vor fi achitate din patrimoniul debitorului vor fi creanțele fiscale, respectiv cele datorate bugetului central de stat, precum și autorităților publice locale. În concursul dintre aceste două subcategorii de creditori, creanțele autorităților publice locale au prioritate la achitare. În fine, cea de-a patra și ultimă clasă de creditori este reprezentată de creditorii ce dețin creanțe chirografare, respectiv terții (furnizorii de bunuri și servicii, instituții nefinanciare de credit, asociați sau alte persoane ce au creditat societatea, etc.).

Un alt aspect de care depind în mod direct șansele unui creditor de a-și recupera creanța de la un debitor aflat în insolvență îl reprezintă mărimea patrimoniului acestuia. În funcție de aceasta, procedura insolvenței unui debitor poate îmbrăca o formă sau alta, după cum dimensiunea patrimoniului acestuia poate îndestula într-o măsură mai mare sau mai mică cuantumul total al creanțelor datorate creditorilor societății. Astfel, dacă intenția debitorului este aceea de a se redresa din punct de vedere economic și de a-și continua ulterior activitatea, iar instanța de judecată va aprecia că, raportat la valoarea patrimoniului său și la perspectivele sale financiare (fond de comerț, încheierea de contracte comerciale, etc.), firma debitoare are șanse reale de a depăși starea de insolvabilitate, societatea va intra în reorganizare judiciară, prin desemnarea în acest sens a unui administrator judiciar și pe baza planului de reorganizare votat de către Adunarea creditorilor. Pe parcursul derulării acestui plan de reorganizare, creditorii își vor recupera progresiv, parțial sau integral, creanțele datorate de către debitor, prin plăți periodice efectuate de către administratorul judiciar. În situația opusă, cea în care cuantumul pasivului societății debitoare este foarte mare raportat la valoarea patrimoniului său ori la potențialul de a se redresa din punct de vedere economic, instanța va dispune intrarea în faliment a societății și lichidarea acesteia, numind, la propunerea debitorului, a unuia dintre creditori sau din oficiu, un lichidator judiciar în acest scop.

Având în vedere complexitatea celor mai sus amintite, precum și a multor alte prevederi ale Legii insolvenței ce incumbă tuturor participanților la procedură o largă paletă de drepturi și obligații, reiterăm încă o dată importanța și totodată necesitatea reprezentării unui creditor, în cadrul procedurii de insolvență, de către un reprezentant convențional, în speță un avocat, care să urmărească desfășurarea activității administratorului/ lichidatorului judiciar în strică concordanță cu prevederile legii insolvenței și fără a se abate de la acestea. Acțiunile derulate și actele întocmite de către acesta vor putea fi mereu contestate în măsura în care nu au fost realizate cu respectarea legii, iar prin aceasta interesele creditorului în cauză au fost în mod vădit prejudiciate.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *